Relații Internaționale

Cultură și identitate națională în stilul iranian de negociere diplomatică

31.00 Lei

Lucrarea furnizează instrumentarul necesar cuantificării randamentului diplomatic al unui stat prin creionarea unui profil aparte de negociere, subliniindu-se faptul că, în această ecuație, diplomația reprezintă un bun material ce merită gestionat cu abilitate într-o lume a competiției acerbe pentru..

EUROPA după 25 de ani

25.00 Lei

Europa dupa 25 de ani este o lucrare colectivă dedicată transformărilor petrecute în cadrul UE după căderea zidului Berlinului şi reunificarea Germaniei, evidenţiind raportul dintre interesul european şi cel naţional...

Europa și problemele construcției identitare.Studii

20.00 Lei

Studiile reunite în această lucrare circumscriu o înţelegere a identităţii comune a europenilor prin transcenderea identităţilor, culturilor şi politicilor lor naţionale, anume o înţelegere nu prin factori culturali ci prin ansamblul de valori și principi..

Fondul Moldova - Podul de investiții peste Prut

15.00 Lei

Cel mai important dosar de politică externă al României rămâne Republica Moldova. Concomitent, este și cel mai semnificativ test de politică externă. În perspectiva anului 2018, în care România își sărbătorește 100 de ani de existență modernă și întreagă, Bucureștiul va deține, în anul 2019, și preș..

Geopolitica spaţiului ex-sovietic între hegemonia Rusiei şi structurile euro-atlantice

20.00 Lei

Cartea este publicată în colecția Studii de  securitate a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale  al  Academiei  Române. Analiza geopolitică a spaţiului ex-sovietic plecând de la influenţa Rusiei este explicabilă prin poziţia ei de cel mai important stat după ..

NATO post-Lisabona şi provocările regionale

10.00 Lei

NATO post-Lisabona și provocările regionale este un volum colectiv care îşi propune să prezinte statutul şi condiţia NATO în contextul evoluţiilor din interiorul organizaţiei, cât şi în contextul geopolitic extern. Lucrarea are trei părţi, fiecare abordând un domeniu specific: perspective ..

Noua economie şi tranzacţiile europene

18.00 Lei

Lucrarea tratează aspectele teoretice şi practice ale impactului noii economii asupra afacerilor europene în context global. Direcţia indusă de această carte este aceea de a prezenta aplicaţiile noii economii în condiţiile unui mediu de afaceri extrem de dinamic, bazat pe modele organizatorice susţi..

Organizaţiile financiar-monetare internaţionale în România

23.00 Lei

Volumul are în vedere analizarea relației organizațiilor internațional-monetare cu România, gestionarea de către guvernele României a relației cu Fondul Monetar Internațional precum și cu Banca Mondială, analiza împrumuturilor și politicilor de împrumuturi ale guvernelor României după 1989. ..

Showing 1 to 9 of 13 (2 Pages)