Volumul reprezintă o valoroasă sinteză realizată de romanistul și istoricul Valeriu Papahagi pe baza cercetărilor făcute în arhivele occidentale (la îndemnul și cu sprijinul lui Nicolae Iorga) și concretizate în numeroase studii de o înaltă calitate științifică, în perioada 1929-1940.  Contribuțiile sale fundamentale au rămas valabile până astăzi și de aceea Nicolae-Șerban Tanașoca îl include pe Valeriu Papahagi în pleiada de mari învățați români de origine aromână care în perioada interbelică au scos studiile aromâne din zona diletantismului și le-au conferit un nivel recunoscut internațional, dar au și contracarat tentativele de contestare a românității aromânilor.  La sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut, când Valeriu Papahagi își finaliza manuscrisul, studiile aromâneşti beneficiaseră deja în România de aportul important al unor cercetători de talia Matildei Caragiu-Marioţeanu, a lui Victor Papacostea, Nicolae-Şerban Tanaşoca şi Nicolae Saramandu. De asemenea, V. Papahagi a preluat în volumul său o sumă de informaţii şi noi date din literatura internaţională de specialitate.

Viorel Stănilă

Prefață, Schiță biografică și Postfață de Viorel Stănilă